Totul a inceput la 13.43.

Imi plac lucrurile frumoase, de buna calitate, imi place timpul liber, imi plac cartile, imi place sportul, imi place natura, apa marii si frunzarisul dealurilor, imi place shoppingul si nu in ultimul rand imi place munca si jobul meu.
Si ar putea sa.mi mai placa 1001 de alte lucruri…daca mi le.as aduce aminte.
Cu totii ne dorim lucruri sau momente pe care nu ni le putem permite, fara sa depinda asta numai de bani. Soldul nostru din banca nu trebuie sa fie doldora pt a ne putea bucura de viata. In schimb, noi trebuie sa fim plini de vitalitate! Unde vitalitate=sanatate fizica si psihica.
Intr/o lume in care toti tindem inspre robotizare, apare nevoia imperios necesara a unui refugiu. Din pacate, constientizam prea tarziu si astfel, inainte de vreme , roboteii contemporani se defecteaza inainte de expirarea termenului lor de valabilitate.
Reparatiile cauzeaza in timp daune nerecuperabile din toate punctele de vedere. In goana dupa “aur”( in text cu mai multe atributiuni : bani,rate,job,atributii,copii,casa,de 3/5/7 ori femei si barbati), toti ne pierdem identitatea, gandim si actionam in grup, totul este focalizat pe ideea de “mase” ignorand in mare parte individul, iar armatele create astfel ating mai mult ca niciodata psihicul persoanei, coordonata astfel inspre ideea de reusita. Societatea contemporana impune tipologia astfel creata prin toate mijloacele de care dispune incepand cu mass media si sfarsind zilnic in intimitatea tuturor prin joburile corporatiste atat de promitatoare, totul calculat cincinal.
Compromisurile ce transforma individul si.l aliniaza pt o mai buna functionare in timp si spatiu, par a deveni cu timpul attribute exceptionale de obtinere si ulterior de mentinere a tot ceea ce vrem sa realizam pt a ne asigura o existenta sigura.
Astfel, ne trezim la 7,mancam la 8,muncim de la 9 la 18.00 , mergem la sala sau avem alte activitati cotidiene care pana la orele 22.00 ne lasa fara vlaga,asta in cel mai bun caz.
Dupa cca 4/5 ani incepem sa ne defectam ( sincer nu stiu cum parintii mei au reusit sa supravietuiasca 30 de ani in campul muncii!!!), la o varsta relativ frageda pt inceputurile ce pareau atat de roz odata cu obtinerea primului job si a pasirii inspre ale maturitatii orizonturi. Fie pt ca unii angajatori impun un orar de munca extins peste posibilitatile clinice ale unui corp uman de a face fata, fie pt ca pretentiile societatii impun o rutina ce uzeaza individul fara drept de apel, fie pt ca intotdeauna , sibliminal ne este inserata ideea conform careia nimeni nu este de neinlocuit iar presiunea astfel creata duce la un dezechilibru interior in timp, fie si pt multe alte motive imposibil de enumerat intr.o singura fraza.
Noile boli profesionale ale secolului nostru nu impun nici o limita in acest context nou creat, desi ar fi extrem de necesare anumite masuri luate din initiativa statului cu privire la viitorul unei tari ai caror tineri cauta tot mai mult scapare inafara granitelor. Cu cat sunt mai “nou aparute pe piata” acest tip de disfunctii cauzate de lipsa unui repaos, strict necesar corpului uman ( pt ca 1 luna de concediu la 11 luni de munca reprezinta o disproportie fabuloasa in conditiile actuale de existenta), cu atat cei ce semnaleaza aparitia bolilor sunt tratati intr.o maniera total deplasata pornind de la premisele unui “normal” pt secolul in care traim, normal ce include o asemenea cazuistica extrem de frecventa. NU! NU este deloc normal! Iar problema nu se regaseste la individ ci la societatea de consum!

Era ora 13.43. plecam din pauza de pranz de la munca inspre casa sa gustaresc ceva. M.am uitat atent la ceas si am realizat : in ultimele 4 zile la ora 13.43 eram in acelasi loc , la acelasi semafor, pe acelasi drum, in acelasi moment al zilei, cu acelasi scop, cu aceeasi graba…si nu vorbesc doar despre rutina!

Ma bucur macar ca sunt precisa precum un ceas elvetian!

Craita Iconomu