Rezultate pentru "universitate"
Clubul ar fi oferit pentru ambii jucători 2,5 milioane de euro.
Aproape 200 de studenţi riscă să rămână fără locurile de cazare puse la dispoziţie de universitatea din Craiova.
Pe banca tehnică, locul lui Victor Pitruca a fost luat de Nicolo Napoli.
Au fost scene halucinanate în Bănie.
Adversari vor fi Gaz Metan Mediaş, CFR Cluj şi universitatea Craiova.
5.000 de tineri care invata la universitatea din Craiova, nu mai fac cheltuielilor de şcolarizare si riscă să fie exmatriculaţi în această lună. Numarul lor este cu 30% mai mare fata de anul trecut.
universitatea a stabilit deja câteva partide amicale pentru stagiul de pregătire din Antalya.
Transferul de la Steaua în Ardeal se va oficializa pînă la sfârşitul săptămînii.
Programata iniţial pe 7 ianuarie, reunirea echipei universitatea Cluj va fi abia pe data de 10 a lunii , la baza sportiva „Clujana“
universitatea Craiova a cerut bani clubului uruguayan Penarol Montevideo pentru a-l lasa sa plece liber de contract pe fundasul stânga Walter Lopez.
Gigantul auto şi unul dintre furnizorii săi vor să-şi asocieze imaginea cu universitatea Craiova.
Obligaţi să scape de datoriile către jucători, pentru a putea obţine licenţa, oficialii Ştiinţei caută soluţii.
Fundaşul central francez a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu formaţia universitatea Cluj.
Managerul general al formatiei universitatea Craiova, Victor Piţurcã, a declarat cã nu a amenintat niciodatã cu demisia din cauza situatiei financiare a clubului.
Marius Popa, portarul echipei Pandurii Târgu Jiu, a semnat un angajament pe doi ani şi jumătate cu universitatea Cluj.
Pana in martie anul viitor, o firma de IT recrutează studenţi de la universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.
Handbaliştii vor intalni mâine, pe teren propriu, formaţia universitatea Poli Municipal II Timişoara,
Petrecere pe cinste pe 20 octombrie la universitatea de Vest!
In dimineata asta noul antrenor al Stelei a intrat in direct la Radio ZU
Raspunsurile lui Dorinel:
Bundesliga sau Primera Division? Bundesliga
CFR Cluj sau FC Vaslui? Steaua
universitatea Cluj sau Santatea Cluj? universitatea Cluj "Cu siguranta universitatea, de care sentimental m-am...
In dimineata asta noul antrenor al Stelei a intrat in direct la Radio ZU
Raspunsurile lui Dorinel:
Bundesliga sau Primera Division? Bundesliga
CFR Cluj sau FC Vaslui? Steaua
universitatea Cluj sau Santatea Cluj? universitatea Cluj "Cu siguranta universitatea, de care sentimental m-am...